ZIARUL- MONITORUL EXPRES DE BRASOV
Zîmbetul, o mască a dorului de cei dragi
Zîmbetul, o mască a dorului de cei dragi
Ştim cu toţii că, odată ajunşi în Occident, nu ne gîndim decît cum să trimitem bani acasă, să reparăm casă, să ne punem centrale proprii, să ne cumpărăm un apartament etc... Toate acestea, trebuie rezolvate şi cît mai curînd. Toţi sîntem de acord că în ţară au rămas multe lucruri nerezolvate, multe datorii de achitat şi, nu în ultimul rînd, ne doare să ştim că sîntem departe. Vrem să credem că trimiţînd bani, sîntem mai puţin vinovaţi, iar cei rămaşi în urmă vor putea suporta mai uşor distanţa care ne desparte. Îmi amintesc de acele timpuri cînd încă mai locuiam în România, de felul în care îi priveam pe toţi aceia care se întorceau din Occident în vacanţă. Era un fel de invidie nevinovată care îmi trezea un sentiment de neputinţă şi disperare. Pe atunci credeam că în Occident banii se cîştigă mai uşor, iar grija zilei de mîine dispare odată cu atingerea pămîntului Occidentului, aşa ca şi cînd ar fi de ajuns să pleci ca să te realizezi. Azi, după atîţia ani, ştiu care este realitatea. Fiecare dintre noi, cei care am luat din diferite motive drumul Occidentului, fiecare are deci istoria lui, una mai interesantă decît alta. Fiecare dintre noi a trebuit să facă eforturi, uneori fără nici un rezultat, pentru a putea găsi un loc de muncă, unul mult sub nivelul pregătirii cu care se vine din ţară. 99% dintre bărbaţi, găsesc de lucru la negru în construcţii, fiind nevoiţi să lucreze la început pentru 30 euro /zi, bani care aici nu înseamnă mare lucru dacă ţinem cont de faptul că orice cheltuială se face în această monedă. Pentru femei găsirea unui loc de muncă reprezintă să fie slugă în casa cuiva, iar dacă mai are şi ghinionul să lucreze pentru cineva care suferă de xenofobie şi rasism, îşi petrece ziua plîngînd şi muncind. Apoi, după toate aceste umilinţe şi nedreptăţi, pentru a putea trimite bani acasă trebuie să faci multe economii, să iţi planifici foarte bine salariul. Este o vorbă care circulă în Spania, ce sună aşa: „Muncind cinstit, nimeni nu ajunge să fie bogat“. Şi este adevărat. Tot ce poţi face este să trimiţi bani acasă, să îi ajuţi pe cei rămaşi în ţară, sau să îţi construieşti o casă spre invidia vecinului, care nu a fost atît de norocos şi a rămas să trăiască sărac, însă demn, în ţara lui. Poate că ar trebui să facem ceva şi pentru România, pentru toţi acei care nu şi-au putut permite să plece, pentru toţi şi pentru copiii noştri care, cine ştie, vor putea decide să se întoarcă acasă. Numărul celor care investesc în România este insignifiant, aproape nul, iar majoritatea celor care se întorc să-şi petreacă vacanţele, nu fac altceva decît să distorsioneze adevărul. Dau impresia (falsă de altfel) cum că pe aici, prin Spania, fug cîinii cu covrigii în coadă, că duc o viaţă de lux şi că cineva a răsturnat căruţa cu bani la ei în poartă. Nimic mai neadevărat. Cei mai mulţi trăiesc într-un apartament micuţ pe care îl împart cu alţi cîţiva, pentru a putea plăti chiria care atinge preţuri exorbitante. Nu voi înţelege niciodată această îngîmfare distructivă a unora. Cunosc persoane care trăiesc aici în condiţii greu de descris, care muncesc zi-lumină pentru un salariu de nimic, iar cînd se duc în ţară îşi pun haine de marcă pe care le-au cumpărat la jumătate de preţ, de la hoţi. Apoi cheltuiesc într-o săptămînă în ţară, tot ce cu greu au putut strînge într-un an. Toate acestea, doar pentru a lăsa impresia falsă că s-au ajuns, ori pentru a le rîde vecinilor în nas. Ce mare greşeală !!!
Data: 31.10.2006 autor: Adriana Vidroiu Stanca - Preşedintele "NOU ORIZONT", Valencia, Spania
Data: 31.10.2006 autor: Adriana Vidroiu Stanca - Preşedintele "NOU ORIZONT", Valencia, Spania