O SINGURA MAMA,O SINGURA TARA
adriana vidroiu stanca
Luni, 18/09/2006 - 02:46
Se simte toamna prin aceste locuri si ca in fiecare toamna,ma simt cuprinsa de o nostalgie bolnavicioasa.
In astfel de momente,mintea imi fuge aiurea,in timp.Deschid astfel lada de zestre cu amintiri,imagini,locuri,mirosuri,sentimente,chipuri si vise,simt nevoia sa imi reamintesc de mirosul padurilor la poalele Timpei,de orasul muntilor si al brazilor,a iernilor cu ninsori potolite si a verilor racoroase,de Brasovul meu natal.Imi amintesc apoi de muzica valurilor si tipatul scurt al pescarusilor,de spiritul marii si tacerea nisipului in noptile minunate de vara ,de digul umed si aproape verde ,de nenumaratele alge marine ce faceau un popas printre blocurile mari de piatra risipind un miros ciudat de verde sarat si umed.Apoi ,asa ca o revelatie,imi amintesc de micutul orasel ascuns intre dealurile Bujorului.
Traiesc cu convingerea ca “cineva ,acolo sus,ma iubeste” .
Am crescut,visand ca voi deveni o femeie frumoasa,inteligenta,ambitioasa si respectata.In casa parintilor,ce oameni minunati,cuvintul meu avea greutate si opiniile mele erau luate in seama.Poate de aceea incepusem sa cred ca totul depinde de mine.Ma inselam .
NECESITATEA DE-A TE SIMTII LIBER
Trecusera doisprezece ani de la caderea lui Ceausescu cand m-am hotarat sa plec din tara. Ma intrebam ce s-a intimplat cu toate acele revendicari ale tinerilor,in special ale tinerilor, care isi asumasera riscul de-a nu parasi Piata Universitatii,strigind infierbintati :”LIBERTATE! LIBERTATE!”,”LUPTAM, MURIM ,DAR LIBERI VREM SA FIM”,”OLE!OLE!OLE!CEAUSESCU NU MAI E”!
Ce s-a intimplat cu toate sperantele lor? Este o intrebare la care istoria , mai devreme sau mai tirziu, va trebui sa ne dea raspunsul.
Ce s-a intimplat atunci,in decembrie 1989,ca si ce se intimpla acum dupa saptesprezece ani,este interesant prin numarul mare de intrebari fara raspus.
Privesc in jurul meu...Nu mai sintem atit de tineri,atit de visatori,de entuziasmati,de inocenti...
Incet , incet,incercam sa intoarcem pagina,sa privim cu ochii copiilor nostrii, sa acceptam ca am facut parte din generatia de sacrificiu a unei tari,o generatie care a purtat si mai poarta inca pe umeri,responsabilitatea schimbarilor iminente.Poate ca noi, tinerii de ieri,am fost doar actori ai unui scenariu bine regizat de minti oculte,de asta suntem constienti si ne simtim vinovati, insa mindrii in acelasi timp ca incet, incet, Romania va fi ceea ce merita sa fie:o tara europeana, libera si democratica.
Este usor sa scrii despre altii,sa intrii fara sa bati la usa in intimitatile si sentimentele altora, insa este foarte greu, aproape imposibil sa recunosti ce se intimpla cu tine.Simnti ca trebuie sa ascunzi multe fapte , ginduri,sentimente...
Fiecare avem ceva de ascuns, ceva de care ne este rusine si teama.Ma intreb ce s-ar intimpla daca nu ne-am masura cuvintele,tonul vocii,daca nu ne-am masura intensitatea sentimentelor?
Ce dezastru!
De aceea ne este dat sa ne bucuram numai de jumatatea permisa a libertatii,pentru ca libertatea are partea ei interzisa la care nu avem acces noi muritorii de rind...
Libertatea este un cuvint cu o definitie aparent simpla, insa realitatea ne demonstreaza ca a fi liber pe deplin, este o stare pe care niciodata nu o vom atinge.
Acolo unde bataia inimii ia nastere din ea insasi,incepe sa ia forma dorinta de libertate fizica si spirituala.
Adeseori, mai ales in singurate,incerc sa ma definesc ca persoana,sa dezleg scopul si sensul existentei mele, sa invat sa pun limite si totodata sa las ferestrele deschise infinitului.
Amintirea copilariei , nu are un raspuns in cuvinte sau imagini,am pastrat insa intensitatea sentimentelor si valoarea faptelor ...
Se simte toamna prin aceste locuri,iar mie imi este dor de toamna mea de acasa,mi-e dor de tara mea draga,mi-e dor de MAMA.
Se simte toamna prin aceste locuri si ca in fiecare toamna,ma simt cuprinsa de o nostalgie bolnavicioasa.
In astfel de momente,mintea imi fuge aiurea,in timp.Deschid astfel lada de zestre cu amintiri,imagini,locuri,mirosuri,sentimente,chipuri si vise,simt nevoia sa imi reamintesc de mirosul padurilor la poalele Timpei,de orasul muntilor si al brazilor,a iernilor cu ninsori potolite si a verilor racoroase,de Brasovul meu natal.Imi amintesc apoi de muzica valurilor si tipatul scurt al pescarusilor,de spiritul marii si tacerea nisipului in noptile minunate de vara ,de digul umed si aproape verde ,de nenumaratele alge marine ce faceau un popas printre blocurile mari de piatra risipind un miros ciudat de verde sarat si umed.Apoi ,asa ca o revelatie,imi amintesc de micutul orasel ascuns intre dealurile Bujorului.
Traiesc cu convingerea ca “cineva ,acolo sus,ma iubeste” .
Am crescut,visand ca voi deveni o femeie frumoasa,inteligenta,ambitioasa si respectata.In casa parintilor,ce oameni minunati,cuvintul meu avea greutate si opiniile mele erau luate in seama.Poate de aceea incepusem sa cred ca totul depinde de mine.Ma inselam .
NECESITATEA DE-A TE SIMTII LIBER
Trecusera doisprezece ani de la caderea lui Ceausescu cand m-am hotarat sa plec din tara. Ma intrebam ce s-a intimplat cu toate acele revendicari ale tinerilor,in special ale tinerilor, care isi asumasera riscul de-a nu parasi Piata Universitatii,strigind infierbintati :”LIBERTATE! LIBERTATE!”,”LUPTAM, MURIM ,DAR LIBERI VREM SA FIM”,”OLE!OLE!OLE!CEAUSESCU NU MAI E”!
Ce s-a intimplat cu toate sperantele lor? Este o intrebare la care istoria , mai devreme sau mai tirziu, va trebui sa ne dea raspunsul.
Ce s-a intimplat atunci,in decembrie 1989,ca si ce se intimpla acum dupa saptesprezece ani,este interesant prin numarul mare de intrebari fara raspus.
Privesc in jurul meu...Nu mai sintem atit de tineri,atit de visatori,de entuziasmati,de inocenti...
Incet , incet,incercam sa intoarcem pagina,sa privim cu ochii copiilor nostrii, sa acceptam ca am facut parte din generatia de sacrificiu a unei tari,o generatie care a purtat si mai poarta inca pe umeri,responsabilitatea schimbarilor iminente.Poate ca noi, tinerii de ieri,am fost doar actori ai unui scenariu bine regizat de minti oculte,de asta suntem constienti si ne simtim vinovati, insa mindrii in acelasi timp ca incet, incet, Romania va fi ceea ce merita sa fie:o tara europeana, libera si democratica.
Este usor sa scrii despre altii,sa intrii fara sa bati la usa in intimitatile si sentimentele altora, insa este foarte greu, aproape imposibil sa recunosti ce se intimpla cu tine.Simnti ca trebuie sa ascunzi multe fapte , ginduri,sentimente...
Fiecare avem ceva de ascuns, ceva de care ne este rusine si teama.Ma intreb ce s-ar intimpla daca nu ne-am masura cuvintele,tonul vocii,daca nu ne-am masura intensitatea sentimentelor?
Ce dezastru!
De aceea ne este dat sa ne bucuram numai de jumatatea permisa a libertatii,pentru ca libertatea are partea ei interzisa la care nu avem acces noi muritorii de rind...
Libertatea este un cuvint cu o definitie aparent simpla, insa realitatea ne demonstreaza ca a fi liber pe deplin, este o stare pe care niciodata nu o vom atinge.
Acolo unde bataia inimii ia nastere din ea insasi,incepe sa ia forma dorinta de libertate fizica si spirituala.
Adeseori, mai ales in singurate,incerc sa ma definesc ca persoana,sa dezleg scopul si sensul existentei mele, sa invat sa pun limite si totodata sa las ferestrele deschise infinitului.
Amintirea copilariei , nu are un raspuns in cuvinte sau imagini,am pastrat insa intensitatea sentimentelor si valoarea faptelor ...
Se simte toamna prin aceste locuri,iar mie imi este dor de toamna mea de acasa,mi-e dor de tara mea draga,mi-e dor de MAMA.