ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală
~ Adriana Vidroiu Stanca: „Pământ fără orizont“PAMANT FARA ORIZONTDezastrul naturii
Se plamadeste in pantecul omenirii
Pamantul lui Goga, desfrunzit
A ramas fara spirit
Aratandu-mi viitorul, teiul lui Eminescu tipa de sete
Ceahlaul lui Bogza , intr-un permanent apus
Isi sterge fruntea de sudoare.
„Noi vrem pamant”strigau pasarile ieri
cand inca totul nu era pierdut.
Un cantec ce stie sa planga
Scos de sub talpa luminii,
Anunta dezastrul „Amintirilor din copilarie”
____________________
CIMITIRUL DE ORENegresit, printre frunzele moarte
Ce-mbraca toamna atatea alei
Se ascund diminetile adolescentei
Cu chip de femeie , cu brate de sare
Copaci scuturati de petale
Statui ratacite prin cimitirul de ore
Cuvintele, prafuite de distanta
Poarta in ele otrava si dor.
____________________
ORE TEMATOARESecunda, cu păsări albastre îsi umple cerul
Intr-o lasă tăcere, îmbătrâneste alt vis
Privesc cum asfinteste Gerul
E noapte, e iarnă, peste ore a nins…
Gândesc să mă ascund ca un copil
La pieptul Lunii într-un nesomn cuminte,
Când ochiul timpului sfidează inutil
Lumina din clepsidra de cuvinte.
Rămâne Luna tremurând ocrotitoare
Intr-un desert de ore temătoare.
____________________
NOAPTEA CU COLTI DE TĂCERIPlouă, eu imi doresc să ningă,
Luminile adorm
Ce infinită noapte !
Putin câte putin se umflă cerul
O aripă de înger spelb
S -a r ătăcit topit în dansul ultimei clipite.
In noaptea cu colti de tăceri
La marginea zilei de ieri,
Infinit precum văntul
Ca beduini, călare prin desert
Doi balerini prin timpi de veghe
Topiti în dansul ultimei clipite
Sub felinare amortite
Eu si prietenul meu Cuvăntul
Sarbatorim minutele finale ale ploii.
____________________
SANCTUARUL MEMORIEIAzi, mi-am umezit penita,
In secundele de piatră ale memoriei.
Cu litere de ceata, scot la lumină
Rădăcinile transparente ale zeilor
Eminescu, Bacovia, Goga.
Luceafăr, plumb si pământ,
Intre coperti cu file decolorate
Si litere de sărbătoare,
Impietrite la portile Timpului,
Trei umbre fosnitoare,
Păsesc pe coridoare.
Sub raze amânate
Spre sanctuarul memoriei noastre.
____________________
NELINISTEA OGLINZIISolemnă, clipa trece…
O dimineată nouă respiră,
Albul suflu se risipeste, clar.
Tremură o vrere sfintită cu rouă
Imagini potolite renasc imaginar.
Stau învelita, încă, cu frunza unui dor
Carmin în cupa orei
Lumini fluide cad pe oglindă.
Ma regăsesc, statuie, risipită în clipă
Descopăr caldă forma rămasă pe chip,
Cu ochi absent, jilave, reci scântei
Se risipesc absurde-n a timpului cârcei.
Ascult în orele pustii
NELINISTEA OGLINZII
Cu brate străvezii.
____________________
LA PORTILE TIMPULUIPrin mine, mai trec friguri si ninsori
Minute MARI, cât aripa luminii
Grădina noptii tremură de flori
Si-n palme, prind rădacini, albi, crinii.
Păsesc în goluri mari, voci de vânt
Se prăbusesc castele de nisip,
Trec păsări adormite
Si cioburi albe de cuvânt
La portile timpului zac ruginite.
ADRIANA VIDROIU STANCA