Puncte de vedere: “Buna, buna seara la Mos Ajun...!”
Valencia, Spania/Romanian Global News
27 Decembrie 2006
Imi amintesc ca in ultimii ani petrecuti in Romania, intr-o seara la fel ca aceasta de 23 de decembrie, dupa ce primisem vreo zece grupuri de colindatori, am decis sa nu mai raspund la sonerie si sa ignor insistenta unora punand o caseta cu colinde si ridicand volumul aparatului atat cat sa acopere zgomotul bing-bang-ului de la intrare. Cine si-ar fi putut imagina ca va sosi o vreme in care voi simti lipsa colindatorilor, o vreme cand magia sarbatorilor va disparea poate tocmai din lipsa acestora?
Trec anii si odata cu ei apar primele semne de nostalgie, sau poate ca invatam sa valoram fiecare lucru in parte de o forma diferita...
Aici in Spania cu siguranta ca traim mai bine, putem face planuri, putem cumpara masina sau casa mult dorita... este adevarat si nu voi nega faptul ca majoritatea romanilor doresc sa se stabileasca definitiv aici. Recunosc ca as vrea sa imi pot permite luxul ca sa traiesc sase luni in Spania si sase luni in Romania, sper sa o fac, insa pana la pensie mai am mult. Oricum nu despre asta vroiam sa vorbesc.
Imi terminasem cat de cat pregatirile pentru Craciun si cu o cafea in fata am deschis ordenadorul sa verific mesajele.
Erau destule, insa mi-a atras atentia unul care venea din partea unei domn care nu figura intre contactele mele si pe care o sa il difuzez, pastrandu-i anonimatul, mai ales ca multe persoane se vor simti identificate cu multe dintre observatiile facute de dumnealui.
"Buna ziua si Craciun Fericit,
Sunt unul dintre cei 96%, un personaj comun si unic in acelasi timp (ca oricare dintre noi).
Voi continua cu persoana II-a singular ca altfel pare o scrisoare oficiala.
Ti-am „pescuit” adresa de mail de pe un blogspot, am citit diverse articole scrise de tine legate de comunitatea romaneasca din Spania si in multe aspecte iti impartasesc punctele de vedere. Scopul mailului asta e o intrebare, la care poate reusesti sa imi raspunzi si care poate ma va ajuta:
CE TE FACE SA CONTINUI?
Ma explic: Esti implicata in diverse proiecte culturale romanesti, te-ai lovit de o gramada de gunoaie, parveniti cu nivel cultural bacterian etc. dar continui...
Nu vreau cuvinte mari, idealuri etc... o motivatie doar... poate ma ajuta sa imi schimb viziunea.
Eu ma simt intr-un fel vinovat ca nu fac nimic (nu ma implic in nimic legat de cultura noastra), dar pur si simplu nu gasesc motive. Am ajuns in Spania (si nu in alta tara) din motive personale si de cand sunt aici m-am ferit intotdeauna de romani, in public si in media m-am prezentat „din Transilvania”. Am ales sa fac asta pentru ca e mai comod, cand m-am prezentat ca roman parea ca trebuie sa dau explicatii. Nu sunt un nationalist, ma identific cu romanismul la nivel cultural, in rest sunt o fiinta umana ca oricare alta.
Sper sa nu te fi plictisit prea mult... Sarbatori Fericite.”
Asa se termina mesajul domnului X pe care inca din primul moment l-am inteles si ii respect nelinistea.
In primul rand prin framantarea dumnealui mi-a demonstrat ca este o persoana responsabila care se simte vinovata de lipsa motivatiei personale pentru a contribui la schimbarea imaginii romanilor si Romaniei. Il inteleg pentru ca nu este departe de adevar cand face referinta la o anumita categorie de compatrioti...
Personal, ii multumesc ca mi-a deschis ochii si asa am putut sa scriu acest articol pe care sper sa il citeasca cat mai multa lume.
Draga si stimate domn X, cu permisiunea dumneavoastra, voi reda in continuare raspunsul intreg pe care vi l-am trimis, (am impresia ca nu va fi in zadar) folosind aceasta posibilitate (pentru care inca o data va multumesc) ca motivatie pentru a-mi continua linia utopica, convinsa de faptul ca daca macar o persoana, dintre cele ce vor citi raspunsul meu la intrebarea dvs., isi va lamuri nedumeririle, inseamna ca nici dumneavoastra si nici eu nu am pierdut timpul in zadar.
Raspunsul la mesajul primit:
Draga X
Raspunsul la nedumeririle tale este foarte simplu:TREBUIE, sau cel putin asa imi dicteaza constiinta. Cunosc cativa romani si am in Spania toata familia cu exceptia parintilor, familie de care sunt mandra cu adevarat.
Nu am prieteni romani, dar nici spanioli, columbieni, alemani sau Dumnezeu stie de ce alta nationalitate. Prietenia este o relatie relativa, conditionata de definitia pe care o intelege sa o dea fiecare individ in parte. Pentru mine inseamna un lucru, iar pentru tine poate insemna cu totul altceva... Conceptul in sine nici nu stim daca exista, mai mult decat atat, inainte de a judeca atitudinea celorlalti, ma intreb daca nu cumva am si eu partea mea de vina.
In acelasi timp, nu mi se pare corect sa generalizam, sa bagam pe toata lumea in aceeasi oala. Majoritatea romanilor, indiferent de caracter si de ce fac cu viata lor particulara, stiu ca sunt oameni muncitori. Aproape toti lucreaza in constructii, munca destul de grea care isi pune ampreta pe caracterul fiecaruia.
Ai dreptate cand spui ca ma lovesc de tot felul de persoane insa din experienta am invatat sa nu judec, doar sa constat si sa iau aminte.
Sunt romanca din Transilvania, mai concret din Brasov, fiica unor parinti minunati, buni romani si crestini, mama unei fete deosebite, sotia unui OM si o bunica fericita.
Nu ti se par destule motive pentru care TREBUIE sa merg inainte?
Inca ceva: O fac si pentru mine, pentru ca daca eu nu fac ceva pentru ca cei din jur sa ma cunoasca si deci sa ma respecte, nimeni nu o va face in locul meu...
Sarbatori Fericite si multa sanatate!
Adriana Vidroiu Stanca (foto), Valencia
Valencia, Spania/Romanian Global News
27 Decembrie 2006
Imi amintesc ca in ultimii ani petrecuti in Romania, intr-o seara la fel ca aceasta de 23 de decembrie, dupa ce primisem vreo zece grupuri de colindatori, am decis sa nu mai raspund la sonerie si sa ignor insistenta unora punand o caseta cu colinde si ridicand volumul aparatului atat cat sa acopere zgomotul bing-bang-ului de la intrare. Cine si-ar fi putut imagina ca va sosi o vreme in care voi simti lipsa colindatorilor, o vreme cand magia sarbatorilor va disparea poate tocmai din lipsa acestora?
Trec anii si odata cu ei apar primele semne de nostalgie, sau poate ca invatam sa valoram fiecare lucru in parte de o forma diferita...
Aici in Spania cu siguranta ca traim mai bine, putem face planuri, putem cumpara masina sau casa mult dorita... este adevarat si nu voi nega faptul ca majoritatea romanilor doresc sa se stabileasca definitiv aici. Recunosc ca as vrea sa imi pot permite luxul ca sa traiesc sase luni in Spania si sase luni in Romania, sper sa o fac, insa pana la pensie mai am mult. Oricum nu despre asta vroiam sa vorbesc.
Imi terminasem cat de cat pregatirile pentru Craciun si cu o cafea in fata am deschis ordenadorul sa verific mesajele.
Erau destule, insa mi-a atras atentia unul care venea din partea unei domn care nu figura intre contactele mele si pe care o sa il difuzez, pastrandu-i anonimatul, mai ales ca multe persoane se vor simti identificate cu multe dintre observatiile facute de dumnealui.
"Buna ziua si Craciun Fericit,
Sunt unul dintre cei 96%, un personaj comun si unic in acelasi timp (ca oricare dintre noi).
Voi continua cu persoana II-a singular ca altfel pare o scrisoare oficiala.
Ti-am „pescuit” adresa de mail de pe un blogspot, am citit diverse articole scrise de tine legate de comunitatea romaneasca din Spania si in multe aspecte iti impartasesc punctele de vedere. Scopul mailului asta e o intrebare, la care poate reusesti sa imi raspunzi si care poate ma va ajuta:
CE TE FACE SA CONTINUI?
Ma explic: Esti implicata in diverse proiecte culturale romanesti, te-ai lovit de o gramada de gunoaie, parveniti cu nivel cultural bacterian etc. dar continui...
Nu vreau cuvinte mari, idealuri etc... o motivatie doar... poate ma ajuta sa imi schimb viziunea.
Eu ma simt intr-un fel vinovat ca nu fac nimic (nu ma implic in nimic legat de cultura noastra), dar pur si simplu nu gasesc motive. Am ajuns in Spania (si nu in alta tara) din motive personale si de cand sunt aici m-am ferit intotdeauna de romani, in public si in media m-am prezentat „din Transilvania”. Am ales sa fac asta pentru ca e mai comod, cand m-am prezentat ca roman parea ca trebuie sa dau explicatii. Nu sunt un nationalist, ma identific cu romanismul la nivel cultural, in rest sunt o fiinta umana ca oricare alta.
Sper sa nu te fi plictisit prea mult... Sarbatori Fericite.”
Asa se termina mesajul domnului X pe care inca din primul moment l-am inteles si ii respect nelinistea.
In primul rand prin framantarea dumnealui mi-a demonstrat ca este o persoana responsabila care se simte vinovata de lipsa motivatiei personale pentru a contribui la schimbarea imaginii romanilor si Romaniei. Il inteleg pentru ca nu este departe de adevar cand face referinta la o anumita categorie de compatrioti...
Personal, ii multumesc ca mi-a deschis ochii si asa am putut sa scriu acest articol pe care sper sa il citeasca cat mai multa lume.
Draga si stimate domn X, cu permisiunea dumneavoastra, voi reda in continuare raspunsul intreg pe care vi l-am trimis, (am impresia ca nu va fi in zadar) folosind aceasta posibilitate (pentru care inca o data va multumesc) ca motivatie pentru a-mi continua linia utopica, convinsa de faptul ca daca macar o persoana, dintre cele ce vor citi raspunsul meu la intrebarea dvs., isi va lamuri nedumeririle, inseamna ca nici dumneavoastra si nici eu nu am pierdut timpul in zadar.
Raspunsul la mesajul primit:
Draga X
Raspunsul la nedumeririle tale este foarte simplu:TREBUIE, sau cel putin asa imi dicteaza constiinta. Cunosc cativa romani si am in Spania toata familia cu exceptia parintilor, familie de care sunt mandra cu adevarat.
Nu am prieteni romani, dar nici spanioli, columbieni, alemani sau Dumnezeu stie de ce alta nationalitate. Prietenia este o relatie relativa, conditionata de definitia pe care o intelege sa o dea fiecare individ in parte. Pentru mine inseamna un lucru, iar pentru tine poate insemna cu totul altceva... Conceptul in sine nici nu stim daca exista, mai mult decat atat, inainte de a judeca atitudinea celorlalti, ma intreb daca nu cumva am si eu partea mea de vina.
In acelasi timp, nu mi se pare corect sa generalizam, sa bagam pe toata lumea in aceeasi oala. Majoritatea romanilor, indiferent de caracter si de ce fac cu viata lor particulara, stiu ca sunt oameni muncitori. Aproape toti lucreaza in constructii, munca destul de grea care isi pune ampreta pe caracterul fiecaruia.
Ai dreptate cand spui ca ma lovesc de tot felul de persoane insa din experienta am invatat sa nu judec, doar sa constat si sa iau aminte.
Sunt romanca din Transilvania, mai concret din Brasov, fiica unor parinti minunati, buni romani si crestini, mama unei fete deosebite, sotia unui OM si o bunica fericita.
Nu ti se par destule motive pentru care TREBUIE sa merg inainte?
Inca ceva: O fac si pentru mine, pentru ca daca eu nu fac ceva pentru ca cei din jur sa ma cunoasca si deci sa ma respecte, nimeni nu o va face in locul meu...
Sarbatori Fericite si multa sanatate!
Adriana Vidroiu Stanca (foto), Valencia